sâmbătă, 24 octombrie 2009

Azi EU! Maine TU!

Activitatile din cadrul proiectului vin sa sprijine dezvoltarea personală a copiilor din centrele de plasament, luând în calcul şi oportunitatea voluntarilor de a învăţa să lucreze cu copiii.
Copiii din centrele de plasament au puţine alternative de participare la activităţi care le-ar putea lărgi orizontul dezvoltării individuale. De multe ori din lipsa cadrului adecvat nici structurile oficiale nu reuşesc să le ofere posibilitatea de a desfăşura activităţi cu rol educativ şi recreativ, foarte utile acestora. Atât şcoala, cât şi activităţile extraşcolare reprezintă elemente esenţiale ale dezvoltării personale şi intelectuale. Chiar dacă personalul din centru şi cadrele didactice se ocupă de copii, ele nu reuşesc să satisfacă nevoile fiecărui copil în parte din motive lesne de înţeles. Copiii aceştia beneficiată de minimul de atenţie, insuficient am spune, iar educarea lor este un proces mult prea larg şi complex pentru a fi încheiat cu succes de un număr redus de oameni, fie dintre cei mai competenţi. De aceea, cu ajutorul voluntarilor noştri, dorim să modificăm dezechilibrul existent între copiii din centre şi cei din familii, în favoarea celor dintâi. Toate acestea sunt dovezi ale unui grad de dezvoltare insuficient atins.
Interesul pentru copiii din centrele de plasament ne-a determinat să acordăm mai multă atenţie acestora şi am constatat că nu beneficiază de o atenţie deosebită, întâmpinâmd dificultăţi în procesul de socializare şi dezvoltare personală. Studiile arată că acei copii care sunt luaţi din centrele de plasament la o vârstă fragedă au un IQ crescut faţă de cei care rămân în centru şi se adaptează la viaţa socială mai uşor. Cu alte cuvinte, şansele de a se dezvolta şi de a fi pregătiţi pentru viaţă sunt diminuate în mod evident încă de când sunt mici. De aceea, prin acest proiect, se doreşte ca şi cei copiii instuţionalizaţi să aibă parte de atenţie şi să le fie stimulată inteligenţa prin metode corespunzătoare. Prin intermediul proiectului, dorim să oferim o oportunitate şi celor din centrele de plasament să participe la activităţi menite să faciliteze dezvoltarea creativităţii, abilităţilor fizice şi psihice, bunele maniere, comportamentul adecvat în anumite situaţii, iar participarea activă atât a copiilor cât şi a voluntarilor din asociaţie devine o prioritate pentru proiect.


Activităţile proiectului sunt împărţite în trei ateliere tematice: 1) Atelierul de creacţie şi productivitate; 2) Activităţi uzuale; 3) Atelierul de recreere şi distracţie.



Atelierul de activităţi uzuale are în centru activităţile de zi cu zi (spre exemplu cele de întreţinere). Acestea includ: hrănirea, îmbrăcarea, igiena, în timp ce alte acţiuni sunt la baza existenţei noastre în lumea socială: ţinuta, comportamentul.
Voluntarii care vor implementa acest proiect vor avea ca preocupare centrală în domeniul activităţii uzuale să ajute copilul să se menţină la un nivel cât mai ridicat de independenţă. Fiecare pas în atingerea independenţei duce la creşterea demnităţii umane şi la îmbunătăţirea calităţii vieţii. Bineinţeles în concordanţă cu vârsta acestora.
Tot în cadrul acestui atelier copiii vor asimila informaţii cu privire la bunele maniere pe care trebuie sa le prezentăm în diverse situaţii.

Atelierul de creaţie şi productivitate are scopul de a-i determina pe copii să dea frâu liber imaginaţiei şi să îşi dezvolte creativitatea creând diverse lucruri care le-ar putea fi de folos la şcoală, în centru, spre exemplu. Îmbinăm utilul cu plăcutul promovând ideea conform căreia oricine poate realiza lucruri folositoare făcându-i plăcere şi simţindu-se util. În cadrul acestui atelier vom confecţiona obiectele de artizanat ce vor fi vândute în cadrul târgului din preajma Crăciunului de la Muzeul Ţăranului Român. Prin intermediul acestui atelier copiii au ocazia de a-şi pune în practică ideile şi de a se bucura mai târziu de reuşita acesta.

Atelierul de recreere şi distracţie are în mijloc jocul. Prin activităţi ludice cei mici vor avea ocazia să descopere atât jocul în echipă, cât şi competiţia. Prin joc copiii îşi exprimă cel mai bine sentimentele, acesta având o mare importanţă în dezvoltarea motorie şi psihointelectuala. Jocul este o metodă ce valorizează sentimentul de apartenenţă la grup, solidaritatea, spiritul de echipă, respectarea normelor. Acesta are rol terapeutic pentru cei care nu au dezvoltată iniţiativa şi curajul de a intra în competiţie. Prin joc se eliberează de timiditate şi intră cu toate forţele în joc. Nu se mai tem asa de tare de critica celorlalti, deoarece personajul poate spune orice, iar reproşurile nu i se adresează lui personal, ci personajului.Prin joc se poate fortifica, întări voinţa şi atenţia.

Proiectul este finantat prin Programul Comunitar Tineret in Actiune si se va lansa pe 7 decembrie 2009.

Concurs de creatie

S-a lansat concursul de creatie

"TU ce le-ai oferi copiilor in dar?"







Esti creativ, vrei sa iti folosesti talentul si entuziasmul implicandu-te in proiecte adresate copiilor aflati in situatii dificile? Inscrie-te in concursul de creatie "TU ce le-ai oferi copiilor in dar?" si arata-ne ca poti sa moderezi propriul atelier de creatie in cadrul proiectului "Azi EU! Maine TU!" ( detalii despre acest proiect puteti gasi pe http://www.deschidetisufletul.blogspot.com/ ).



Concursul este adresat tuturor liceenilor din Bucuresti. Pana in prezent s-au inscris in concurs licee precum Colegiul National Mihai Viteazul, Colegiul National Sfantul Sava, Colegiul National de Informatica Tudor Vianu, Scoala Centrala, Liceul Teoretic Constantin Brancoveanu, Liceul Teoretic Dante Aligheri, Colegiul Tehnic Traian.



Obiective urmărite:

Ø Cultivarea simţului civic prin promovarea importantei voluntariatului, a ajutorului oferit persoanelor aflate insituatii de risc, cu precadere copiilor in dificultate;
Ø Exprimarea elevilor prin diferite mijloace ( lucrări plastice, eseuri )
Ø Stimularea cooperării şi colaborării între elevi din unităţi de învăţământ diferite.

Grupul ţintă:

Elevi din clasele IX-XII.


Secţiuni de participare:

Secţiunea I :

-lucrare de artă vizuală, tehnica de lucru la alegere ( desen, pictură, colaj, afişe, fotografie, origami);

Secţiunea II:

-creaţii literare în versuri şi în proză, compuneri, eseuri, etc.

Sectiunea III:

- piesă de teatru, piesa muzicală



Castigatorii locurilor I, II, III si prima mentiune vor avea ocazia sa isi expuna lucrarile la expozitia din preajma Craciunului de la Muzeul Taranului Roman.

Lucrarile vor fi predate persoanei de contact din cadrul liceului (in cazul elevilor care invata la liceele inscrise in concurs) SAU vor fi trimise la adresa Calea Grivitei, nr. 158, bl. 17, sector 1, Bucuresti pana la data de 21 noiembrie 2009.

Pentru alte detalii: contact@deschidetisufletul.com









marți, 1 septembrie 2009

Comunicat de presa Final - Copilarie cu joc si joaca


Comunicat de presă
Copilarie cu joc şi joacă


Bucureşti – 3 Septembrie 2009
Asociaţia Deschide-ţi Sufletul anunţă încheierea proiectului „Copilărie cu joc şi joacă”. Weekendul 28 – 31 august a fost ultimul weekend în care Asociaţia „Deschide-ţi Sufletul” a avut bucuria să îi invite pe copiii claselor I-IV din comuna Tortoman, judeţul Constanţa la ultimele activitati ale proiectului „Copilărie cu joc şi joacă” care a durat între 10 iulie – 31 august, proiect ce este finanţat cu sprijinul Comisiei Europene prin Programul Tineret în Acţiune şi implementat de Asociaţia Deschide-ţi Sufletul.

Proiectul a avut ca obiectiv promovarea activităţilor extraşcolare prin educaţia nonformală în mediul rural. Acesta a fost coordonat de către Oana Aramă din partea Asociaţiei Deschide-ţi Sufletul, Bucureşti, iar activităţile din cadrul proiectului au fost implementate în două comune din judeţul Constanţa (Târguşor, Tortoman). Activităţile au fost grupate în patru weekenduri tematice în ordinea următoare: „Unitate în diversitate”, „Dezvoltarea creativităţii”, „Să învăţăm să trăim sănătos”, „Toţi pentru unul şi unul pentru toţi”. Activităţile au durat opt weekenduri, primele patru desfăşurându-se în comuna Târguşor, iar celelalte în comuna Tortoman.
La activităţile din cadrul acestui proiect au participat peste 200 de copii, buna lor desfăşurare fiind posibilă cu ajutorul celor 20 de voluntari ai Asociaţiei „Deschide-ţi Sufletul”, implicati in acest proiect. Cele patru weekenduri au avut menirea de a promova importanţa jocului în viaţa copiilor. Prin joc aceştia pot învăţa lucruri de mare importanţă precum lucrul în echipă, solidaritatea, nondiscriminarea pe de o parte, iar pe de altă parte pot înţelege cum funcţionează competiţia şi cât de importantă este ambiţia de a duce un lucru început până la capăt. În unul dintre weekenduri voluntarii asociaţiei au folosit jocul pentru a-i învăţa pe copii cum să se spele pe dinţi şi pe mâini în mod corect şi cât este de important să o facă în mod frecvent. Dezvoltarea creativităţii reprezintă un obiectiv important al proiectului, iar materialele folosite sunt uşor de procurat tocmai pentru a încuraja continuarea acestor activitaţi şi după plecarea noastră.
Asociatia Deschide-ţi Sufletul multumeşte voluntarilor care s-au implicat în acest proiect, reprezentaţilor şcolii din Tortoman şi nu în ultimul rând conducerii MiniPrix.
Misiunea asociaţiei “Deschide-ţi Sufletul” este aceea de a sprijinii copiii aflaţi în impas, şi anume copii ai străzii, copii proveniţi din medii defavorizate, copii din secţiile de pediatrie, copii cu familii dezorganizate, monoparentale, copii din centre de plasament prin acordarea de sprijin moral, psihologic, social şi material copiilor, tinerilor bolnavi şi familiilor lor.
Asociaţia îşi doreşte să implice tineri în activităţi de voluntariat care sa le dezvolte simţul civic şi dorinţa de implicare directă în proiecte sociale viabile. "Deschide-ţi Sufletul" s-a nascut din dorinţa unui grup de oameni dornici să se implice pe plan social şi în acelaşi timp să implice alţi tineri în proiecte care au drept scop integrarea copiilor şi tinerilor aflaţi în impas. Am pornit de la ideea ca odata formată solidaritatea între tineri lucrurile vor începe să mearga mai bine.



Asociaţia „Deschide-ţi Sufletul”
Oana Aramă
Presedinte
oana.arama@gmail.com
0040 723174551
deschidetisufletul@gmail.com

marți, 14 iulie 2009

Comunicat de presă
Copilarie cu joc şi joacă


În weekendul care a trecut Asociaţia Deschide-ţi Sufletul, a avut bucuria să îi invite pe copiii claselor I-IV din comuna Târguşor, judeţul Constanţa la prima activitate a proiectului „Copilarie cu joc şi joacă” ce va dura între 10 iulie – 31 august, proiect ce este finanţat cu sprijinul Comisiei Europene prin Programul Tineret în Acţiune şi implementat de Asociaţia Deschide-ţi Sufletul. Proiectul are ca obiectiv promovarea activităţilor extraşcolare prin educaţia nonformală în mediul rural. Acesta este coordonat de către Oana Aramă din partea Asociaţiei Deschide-ti Sufletul, Bucureşti, iar activităţile din cadrul proiectului se vor implementa în două comune din judeţul Constanţa (Târguşor, Tortomanu). Activităţile sunt grupate în patru weekenduri tematice în ordinea următoare: „Unitate în diversitate”, „Dezvoltarea creativităţii”, „Să învăţăm să trăim sănătos”, „Toţi pentru unul şi unul pentru toţi”. Activităţile vor dura opt weekenduri, primele patru desfăşurându-se în comuna Târguşor, iar celelalte în comuna Tortomanu. Primul eveniment din cadru acestui proiect a avut loc sâmbătă şi duminică, 11-12 iulie 2009, începând cu orele 10, în curtea căminului cultural din Târguşor.
La activităţile din acest weekend au participat peste 45 de copii, buna lor desfăşurare fiind posibilă cu ajutorul celor 10 voluntari ai Asociaţiei „Deschide-ţi Sufletul”. Cele patru weekenduri au menirea de a promova importanţa jocului în viaţa copiilor. Prin joc aceştia pot învăţa lucruri de mare importanţă precum lucrul în echipă, solidaritatea, nondiscriminarea pe de o parte, iar pe de altă parte pot înţelege cum funcţionează competiţia şi cât de importantă este ambiţia de a duce un lucru început până la capăt. În unul dintre weekenduri voluntarii asociaţiei vor folosi jocul pentru a-i învăţa pe copii cum să se spele pe dinţi şi pe mâini în mod corect şi cât este de important să o facă în mod frecvent. Dezvoltarea creativităţii reprezintă un obiectiv important al proiectului, iar materialele folosite sunt uşor de procurat tocmai pentru a încuraja continuarea acestor activitaţi şi după plecarea noastră.


Asociaţia „Deschide-ţi Sufletul”
Oana Aramă
Presedinte
oana.arama@gmail.com
0040 723174551
deschidetisufletul@gmail.com

vineri, 29 mai 2009

Proiect "COPILARIE CU JOC SI JOACA"

Prin intermediul acestui proiect se doreste promovarea activitatilor extrascolare prin educatia nonformala in mediul rural. S-au ales doua sate sarace din judetul Constanta, iar timp de opt weekenduri un numar de 10 voluntari vor avea ocazia sa ofere clipe minunate prin joc si joaca copiilor din cele doua sate. Proiectul incepe pe 10 Iulie si se termina pe 1 Septembrie. Prin intermediul jocului voluntarii vor transmite copiilor valori morale, cunostinte elementare ale unei vieti sanatoase. Ajutati atat de creativitatea voastra, cat si de cea a copiilor se va izbuti daruirea unor momente de neuitat prichindeilor.
Cei ce considera ca pot face fata unei asemenea provocari minunate sunt rugati sa dea un mail pe adresa deschidetisufletul@gmail.com

Termen limita: 28 iunie 2009

P.s: Cei 10 voluntari alesi vor merge impreuna cu coordonatorul de proiect in cel putin 4 weekenduri in judetul Constanta in vederea implementarii proiectului. Inainte de inceperea proiectului se va tine un training pentru voluntari (asa ca nu va faceti griji daca nu ati mai lucrat pana acum cu copii. Singura conditie este sa iubiti copiii si sa fiti dornici sa invatati

marți, 12 mai 2009

Jucarii! Copii! Bucurii!

JUCARII! COPII! BUCURII!

Jucarioară, jucarioară cine-s cei mai jucăusi din ţară? Copiii!Copiii!
Oriunde s-ar afla, copiii sunt mereu fascinaţi de jucării şi joacă. Strânge jucăriile, cărţile de colorat, creioanele colorate şi dăruieste-le prichindeilor care sunt nevoiţi să schimbe căldura căminului părintesc cu saloanele de spital.


DĂRUIEŞTE UN ZÂMBET!DESCHIDE-ŢI SUFLETUL CĂTRE CEI MICI!

Pentru mai multe detalii:
Oana Aramă
0769470933/oana.arama@gmail.com

marți, 14 aprilie 2009

Daca cei mici nu vin la joaca, vine joaca la cei mici!

Asociatia "Deschide-ti Sufletul", Bucuresti este in cautare de tineri cu multe idei si dorinta de a ajuta! Zilnic, mii de copii se afla in situatia de a ramane zile intregi in cadrul sectiilor de pediatrie. Vrem sa aducem zambete pe chipul acestor copii care in loc sa isi petreaca ziua la joaca sunt nevoiti sa ramana intr-un salon departe de orice distractie a copilariei. Suntem in cautare de tineri care sa isi doreasca sa aduca bucurie in sufletele acestor copii prin joc si joaca. Cine considera ca are un strop de nebunie constructiva si destula vointa sa faca ceva pentru cei mici aflati in dificultate este asteptat cu draga inima in cadrul asociatiei noastre. Impreuna ii vom ajuta pe copii sa suporte mai usor timpul petrecut departe de casa. Aducem jocul si buna dispozitie si in saloanele de spital. Pe scurt:
Daca cei mici nu vin la joaca, vine joaca la cei mici!

Pentru mai multe informatii asteptam mailuri pe adresa:
deschidetisufletul@gmail.com


Oana Arama,
Presedinte
Asociatia "Deschide-ti Sufletul"