sâmbătă, 24 octombrie 2009

Azi EU! Maine TU!

Activitatile din cadrul proiectului vin sa sprijine dezvoltarea personală a copiilor din centrele de plasament, luând în calcul şi oportunitatea voluntarilor de a învăţa să lucreze cu copiii.
Copiii din centrele de plasament au puţine alternative de participare la activităţi care le-ar putea lărgi orizontul dezvoltării individuale. De multe ori din lipsa cadrului adecvat nici structurile oficiale nu reuşesc să le ofere posibilitatea de a desfăşura activităţi cu rol educativ şi recreativ, foarte utile acestora. Atât şcoala, cât şi activităţile extraşcolare reprezintă elemente esenţiale ale dezvoltării personale şi intelectuale. Chiar dacă personalul din centru şi cadrele didactice se ocupă de copii, ele nu reuşesc să satisfacă nevoile fiecărui copil în parte din motive lesne de înţeles. Copiii aceştia beneficiată de minimul de atenţie, insuficient am spune, iar educarea lor este un proces mult prea larg şi complex pentru a fi încheiat cu succes de un număr redus de oameni, fie dintre cei mai competenţi. De aceea, cu ajutorul voluntarilor noştri, dorim să modificăm dezechilibrul existent între copiii din centre şi cei din familii, în favoarea celor dintâi. Toate acestea sunt dovezi ale unui grad de dezvoltare insuficient atins.
Interesul pentru copiii din centrele de plasament ne-a determinat să acordăm mai multă atenţie acestora şi am constatat că nu beneficiază de o atenţie deosebită, întâmpinâmd dificultăţi în procesul de socializare şi dezvoltare personală. Studiile arată că acei copii care sunt luaţi din centrele de plasament la o vârstă fragedă au un IQ crescut faţă de cei care rămân în centru şi se adaptează la viaţa socială mai uşor. Cu alte cuvinte, şansele de a se dezvolta şi de a fi pregătiţi pentru viaţă sunt diminuate în mod evident încă de când sunt mici. De aceea, prin acest proiect, se doreşte ca şi cei copiii instuţionalizaţi să aibă parte de atenţie şi să le fie stimulată inteligenţa prin metode corespunzătoare. Prin intermediul proiectului, dorim să oferim o oportunitate şi celor din centrele de plasament să participe la activităţi menite să faciliteze dezvoltarea creativităţii, abilităţilor fizice şi psihice, bunele maniere, comportamentul adecvat în anumite situaţii, iar participarea activă atât a copiilor cât şi a voluntarilor din asociaţie devine o prioritate pentru proiect.


Activităţile proiectului sunt împărţite în trei ateliere tematice: 1) Atelierul de creacţie şi productivitate; 2) Activităţi uzuale; 3) Atelierul de recreere şi distracţie.



Atelierul de activităţi uzuale are în centru activităţile de zi cu zi (spre exemplu cele de întreţinere). Acestea includ: hrănirea, îmbrăcarea, igiena, în timp ce alte acţiuni sunt la baza existenţei noastre în lumea socială: ţinuta, comportamentul.
Voluntarii care vor implementa acest proiect vor avea ca preocupare centrală în domeniul activităţii uzuale să ajute copilul să se menţină la un nivel cât mai ridicat de independenţă. Fiecare pas în atingerea independenţei duce la creşterea demnităţii umane şi la îmbunătăţirea calităţii vieţii. Bineinţeles în concordanţă cu vârsta acestora.
Tot în cadrul acestui atelier copiii vor asimila informaţii cu privire la bunele maniere pe care trebuie sa le prezentăm în diverse situaţii.

Atelierul de creaţie şi productivitate are scopul de a-i determina pe copii să dea frâu liber imaginaţiei şi să îşi dezvolte creativitatea creând diverse lucruri care le-ar putea fi de folos la şcoală, în centru, spre exemplu. Îmbinăm utilul cu plăcutul promovând ideea conform căreia oricine poate realiza lucruri folositoare făcându-i plăcere şi simţindu-se util. În cadrul acestui atelier vom confecţiona obiectele de artizanat ce vor fi vândute în cadrul târgului din preajma Crăciunului de la Muzeul Ţăranului Român. Prin intermediul acestui atelier copiii au ocazia de a-şi pune în practică ideile şi de a se bucura mai târziu de reuşita acesta.

Atelierul de recreere şi distracţie are în mijloc jocul. Prin activităţi ludice cei mici vor avea ocazia să descopere atât jocul în echipă, cât şi competiţia. Prin joc copiii îşi exprimă cel mai bine sentimentele, acesta având o mare importanţă în dezvoltarea motorie şi psihointelectuala. Jocul este o metodă ce valorizează sentimentul de apartenenţă la grup, solidaritatea, spiritul de echipă, respectarea normelor. Acesta are rol terapeutic pentru cei care nu au dezvoltată iniţiativa şi curajul de a intra în competiţie. Prin joc se eliberează de timiditate şi intră cu toate forţele în joc. Nu se mai tem asa de tare de critica celorlalti, deoarece personajul poate spune orice, iar reproşurile nu i se adresează lui personal, ci personajului.Prin joc se poate fortifica, întări voinţa şi atenţia.

Proiectul este finantat prin Programul Comunitar Tineret in Actiune si se va lansa pe 7 decembrie 2009.

Un comentariu:

  1. As vrea sa ajut si eu copiii din judetul Vaslui. Imi doresc sa pot face cat mai multe pentru ei, dar nu stiu unde pot gasi o organizatie. De aproximativ un an caut in judetul meu natal dar nu am gasit decat un grup din liceul in care invat care ajuta copii dintr-un centru maternal. Ei sunt destui, si sunt sigura ca multi alti copii au nevoie de un zambet pe care cred ca as putea sa il ofer. Eu sunt creativa si am invatat multe jocuri, cantece si poezii, atat educative cat si placute. Daca ma puteti indruma v-as ramane recunoscatoare.

    RăspundețiȘtergere